Amazon s-a angajat în 2019 să ajungă la o amprenta de carbon zero, în toate operațiunile sale, până în anul 2040. De atunci, emisiile de dioxid de carbo n ale Amazon au crescut cu 40%, culminând cu 70 milioane de tone metrice de CO2 anul trecut.
Este un exemplu evident al diferenței dintre angajamentele corporative și progresul efectiv pe care îl înregistrează, unul dintre multe asemenea. Numeroase studii și analize au evidențiat problemele serioase din planurile multor companii mari de a realiza ceea ce este cunoscut sub numele de neutralitate a carbonului sau zero emisii nete.
Aceste demersuri și acțiuni nu sunt întotdeauna explicite. De multe ori, înseamnă doar că întreprinderile își vor echilibra emisiile de dioxid de carbon sau de toate gazele cu efect de seră, prin sprijinirea diferitelor proiecte care previn sau elimină poluarea climatică în egală măsură cu cantitatea pe care o eliberează. Cu alte cuvinte, ei pot continua să emită gaze care încălzesc planeta, atâta timp cât plătesc pe altcineva, în altă parte pentru a se revanșa. Și aici apar multe dintre probleme.
Cele mai multe dintre aceste planuri de mediu corporative se bazează în mare măsură pe investiții în proiecte de compensare a emisiilor de carbon, cum ar fi plantarea copacilor și conservarea pădurilor sau alte eforturi care vizează să ajute clima. Dar studiile și investigațiile au constatat în mod repetat că beneficiile acestor eforturi pot fi umflate sălbatic.
Un număr din ce în ce mai mare de experți în domeniul carbonului și consilieri în materie de climă ai companiilor doresc acum ca acestea să-și regândească în mod fundamental strategiile climatice și să țintească mai mult decât planurile de bază net zero.
Adevărul este că este reducerea completă a propriilor emisii de carbon este o provocare pe care multe companii nu o pot surmonta fără să devină nefezabile din punct de vedere economic. Poluarea climatică este intrinsecă operațiunilor lor, fie prin transport, producție sau centre de date.
Însăși natura planurilor net zero conduce companiile spre soluții cuantificabile doar pe hârtie. Prin adoptarea compensărilor ieftine și a altor instrumente dubioase, acestea pot să corespundă unui plan de decarbonizare destul de credibil.
E timpul să ne oprim. Mergând mai departe, achiziționarea unor astfel de credite ar trebui să fie în cel mai bun caz considerată ca un act de filantropie climatică, dar nu ca o metodă realistă de a elimina tone de emisii de la registrele de carbon corporative.
Reducerea efectivă a emisiilor operaționale va însemna investiții masive în cercetare și dezvoltare, sprijinirea, testarea și scalarea soluțiilor emergente și să insiste pentru politici agresive care vor pune presiune pe furnizori și pe alți parteneri de afaceri să depună eforturi pentru schimbări similare.
Situația ideală ar fi corporațiile trebuie să-și atingă obiectivele pe termen lung, excluzând schemele discutabile de contabilizare a carbonului.
Vestea bună este că din ce în ce mai multe companii și organisme de standardizare au ajuns să recunoască defectele din planurile actuale privind climatul corporatist și să își modifice practicile sau orientările.
Iată câteva modalități prin care companiile pot lua măsuri reale pentru a-și reduce poluarea și pentru a ajuta industriile să facă progrese mult mai rapide în următorii ani.
1. Reducerea emisiilor directe
Pentru a fi clar, net zero este un obiectiv bun pentru companiile care o urmăresc cu bună credință. Companiile care s-au angajat să atingă obiectivele de emisii aprobate de către Inițiativa privind obiectivele științifice, Corporate Net-Zero Standard, considerat un set relativ riguros de orientări, au redus colectiv emisiile cu 29% între 2015 și 2020, conform raportului său de progres din 2021. Mii de companii lucrează la aderarea la astfel de planuri. IPOS – Corporate Net-Zero Standard reprezintă un parteneriat între United Nations Global Compact, World Resources Institute, precum și alte organizații.
Cheia este să ne concentrăm pe modalitățile în care companiile pot reduce direct emisiile, chiar și atunci când acest lucru necesită schimbări majore în modul în care operează. În funcție de sector, aceasta poate însemna trecerea la o flotă de vehicule electrice, modernizarea instalațiilor, trecerea la combustibili cu emisii mai scăzute sau chiar reinventarea produsului de bază.
Dar procesul poate atinge rapid limite, deoarece este deosebit de dificil pentru majoritatea companiilor din majoritatea industriilor să elimine pe deplin emisiile astăzi, conform lui Dan Stein, economist șef la IDInsight și director al Giving Green, care evaluează fiabilitatea eliminării carbonului și a eforturilor de compensare și consiliază companiile cu privire la programele climatice.
Sectorul energiei electrice care alimentează birourile, fabricile, centrele de date și vehiculele electrice nu s-a apropiat încă simțitor de eliminarea combustibililor fosili. Industriile aviatice și de transport maritim nu și-au dat încă seama cum să reducă emisiile.
Metodele de curățare a sectoarelor industriale majore, inclusiv cele care produc materiale de construcție, substanțe chimice și haine, se află în faza de prototip și nu știm cum să producem alimente pentru miliarde de oameni fără să ne bazăm mai ales pe îngrășăminte, mari producătoare de emisii în timpul producției, transportului și utilizării.
Curățarea tuturor acestor sectoare va necesita investiții uriașe, atât în cercetare și dezvoltare, cât și în hardware, software și resurse umane. Este mult mai rapid și mai ieftin să „cumpărați doar compensări de la un broker, care probabil nu au niciun impact”, spune Stein. „Ceea ce primești este doar un angajament destul de gol.”
2. Evitarea compensărilor
Studiile și investigațiile jurnalistice au avut de repetate rânduri o poziție sceptică vis-a-vis de programele de offset ieftine, axate pe conservarea naturii.
Prin acest tip de programe s-au făcut plăți dedicate conservării pădurilor, care ar fi putut fi realizate oricum, nu considerate echitabile pentru poluarea realizată. Companiile au găsit modalități de a jongla cu programele în moduri care supraestimează beneficiile climatice. Agențiile de acreditare se grăbesc să aprobe noi modalități de generare a creditelor înainte să fie stabilit științific ce funcționează cu adevărat și a cantității de carbon suplimentar pe care îl iau și îl stochează.
Schimbările climatice în sine subminează și mai mult fiabilitatea compensărilor de carbon, creând soluri uscate care degajă ușor carbon liber, ape oceanice mai calde, cu potențial distructiv pentru pădurile de alge și condiții mai calde generale, care cresc riscurile de incendii. Când copacii ard sau mor, o mare parte din carbonul pe care-l stocau se întoarce pur și simplu în aer, ștergând anii de progres climatic în zile.
O a doua problemă majoră cu compensările se regăsește chiar în denumire. În cel mai bun caz, vorbim despre o compensare. Poluarea este oricum făcută, doar că autorul ei plătește o taxă, a cărei valoare în comparație cu dauna este, în cel mai bun caz, discutabilă.
Un număr tot mai mare de observatori consideră că nicio companie nu ar trebui să pretindă că apelarea la schemele de compensare echivalează corect cu efectul de încălzire al pompării unor cantități de dioxid de carbon în atmosferă, unde poate rămâne până la mii de ani.
Corporate Net-Zero Standard al inițiativei ”Science Based Targets” afirmă clar: „Creditele de carbon nu sunt luate în considerare ca reduceri pentru îndeplinirea obiectivelor. Companiile ar trebui să contabilizeze doar reducerile care au loc în cadrul operațiunilor și lanțului operativ.”
Într-un articol recent, Giving Green a susținut că întreprinderile ar trebui să „considere compensările de cumpărare ca contribuții filantropice la proiecte pro-climatice, mai degrabă decât ca vehicule pentru neutralizarea emisiilor”.
3. Investiți în eliminarea permanentă a carbonului
Pe termen lung, chiar dacă companiile se străduiesc să-și reducă emisiile, investițiile în tehnologiile viitoare vor fi esențiale pentru atingerea obiectivelor climatice.
Există un curent majoră pentru construirea unei industrii care poate absorbi miliarde de tone de dioxid de carbon pe an în următoarele decenii. Este propulsată de tot mai mulți oameni de știință, care consideră acest lucru necesar pentru a împiedica planeta să crească peste 2˚C sau să o poată retrage de la acest prag.
Sunt deja avansuri tehnologice în materie reducere a dioxidului de carbon deja eliberat, precum dispozitive pentru captarea directă, utilizarea mineralelor reactive capabile să se lege chimic de Co2 sau lichefierea plantelor și injectarea substanței adânc în subteran.
Promisiunea generală este că aceste abordări pot absorbi și stoca dioxidul de carbon în moduri fiabile și pentru o perioadă foarte lungă de timp (deși unele dintre aceste idei sunt în fază incipientă, nu sunt încă dovedite).
Acest tip de îndepărtare a carbonului pe termen lung poate costa sute până la mii de dolari pe tonă, comparativ cu doar 10 de dolari pentru plantarea copacilor. Dar solicitarea companiilor de a recunoaște costul real al eliminării permanente a carbonului are un bonus suplimentar important: Subliniază faptul că reducerea directă a emisiilor este adesea cea mai ieftină modalitate pentru o corporație de a-și curăța afacerea, mai ales având în vedere că vorbim despre o singură plată.
Cu toate că absorbția și înmagazinarea sub o formă gestionabilă a dioxidului de carbon din aer este deosebit de importantă, elefantul din cameră rămâne exploatarea combustibililor fosili ca principală metodă de producție a energiei.
Articol original de James Temple, apărut pe 24 August 2022 în technologyreview.com.
Titlu original: ”We must fundamentally rethink “net-zero” climate plans. Here are six ways.”
[online] vezi articolul original (engleză)
